• +40.720.022.530
Fa o programare

Cosul tau

Modifica
  • No products in the cart.
imbatranire prematura piele

Pielea îmbătrânește în mod natural, odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce anii trec și înaintăm în vârstă, celulele epidermei nu se mai regenerează așa de ușor, iar fibrele de colagen și elastină, responsabile pentru fermitatea pielii, se degradează. Astfel, îmbătrânirea pielii are loc atunci când colagenul e deteriorat şi îşi pierde densitatea, iar elastina îşi pierde din vigoare. Există însă situații când pielea îmbătrânește prematur, cauzate de factori și obiceiuri nesănătoase care pot fi prevenite.

 

Pielea noastră este supusă zilnic unui număr mare de factori: radiații ultraviolete, variații de temperatură, poluare, alimentație nesănătoasă, vicii, stres, nesomn. Dar, modul în care pielea îmbătrânește ține foarte mult și de materialul genetic și de ceea ce face fiecare persoană în parte pentru a preveni îmbătrânirea prematură. E ca un fel de dans al vieții în care noi suntem actorii principali, iar pașii corecți trebuie învățați pentru că altfel riscăm „să cădem”. 

 

Cauzele îmbătrânirii premature a pielii

 

Dacă stratul superior al pielii se schimbă aproximativ o dată pe lună, atunci de ce îmbătrânește pielea? Dacă ți-ai pus această întrebare, perfect justificată, te înțelegem perfect și o să-ți explicăm ce se întâmplă. Există o mulțime de cauze care produc îmbătrânirea prematură a pielii. Printre cele mai frecvente cauze pentru care pielea noastră îmbătrânește prematur se numără:

 

Obiceiuri nesănătoase

 Fumatul, alcool, nopțile nedormite, sunt doar câteva dintre obiceiurile nesănătoase care favorizează îmbătrânirea prematură a pielii. De exemplu, fumatul poate produce radicali liberi, molecule de oxigen odată sănătoase, care acum sunt hiperactive și instabile. Radicalii liberi afectează celulele sănătoase, le împiedică să se mai regenereze, ceea ce duce la apariția ridurilor premature.

 

Radiații ultraviolete

Efectele periculoase ale radiațiilor ultraviolete încep de îndată ce acestea ajung la nivelul tegumentelor. Modificările induse de radiațiile UVA și UVB la nivelul celulelor pielii sunt invizibile și imperceptibile însă expunerea pe termen îndelungat poate duce la distrugerea celulelor pielii. Efectul de deteriorare a pielii cauzată de radiațiile solare se numește foto-îmbătrânire și se manifestă sub formă de: riduri și cute fine, modificarea culorii pielii, subțierea pielii, uscarea puternică a pielii, apariția pistruilor etc. 

 

protectie piele soare

Stres

În momentul în care ne enervăm, în corpul nostru au loc foarte multe reacții chimice nefavorabile. De acolo apar diferite afecțiuni, printre care și îmbătrânirea prematură a pielii. Stresul cronic creează un dezechilibru hormonal, care se manifestă prin reducerea „hormonilor de tinerețe”. În momente de stres cronic se depășește cantitatea radicalilor liberi, care nu mai pot fi neutralizați de antioxidanți, deoarece apare stresul oxidativ care duce la distrugerea celulelor.

 

Lipsa de somn

Dacă ai avut vreodată o noapte nedormită, este destul de uşor să vezi efectele acesteia pe chip, mai ales în jurul ochilor. Unul dintre primele locuri care semnalează privarea de somn este zona de sub ochi, unde apar adesea cearcăne, pungi sub ochi și piele lăsată.

 

Bineînțeles că mai există și alți factori care pot provoca îmbătrânirea prematură a pielii precum poluarea din mediul înconjurător și stilul de viață agitat. Alți factori care contribuie la îmbătrânirea pielii includ forța gravitațională, expresiile faciale, obezitatea și chiar poziția somnului.

 

La cine apare îmbătrânirea prematură a pielii?

 

Mai subţire, mai ternă, mai lipsită de viaţă, așa arată pielea ta pe măsură ce înaintezi în vârstă. În jurul vârstei de 40 de ani, pielea devine mai subţire şi mai transparentă, astfel încât încep să se întrezărească vasele capilare. Apariția prematură a aspectului îmbătrânit al pielii apare îndeosebi la persoanele expuse intens la radiații ultraviolete. 

De asemenea, se pare că persoanele cu pielea deschisă la culoare, părul roșcat sau blond și ochii albaștri, au în general o predispoziție genetică pentru îmbătrânire prematură. Îmbătrânirea prematură apare așa cum menționam anterior la fumători și la persoanele expuse la diverse surse de poluare.

 

Metode de prevenire a îmbătrânirii premature

 

Procesul îmbătrânirii nu poate fi oprit, trecerea timpului este inevitabilă. Dar, se poate preveni apariția semnelor îmbătrânirii premature prin protejarea pielii de soare, renunțarea la fumat și o alimentație sănătoasă. De asemenea, există și alte metode care ajută în procesul de prevenire a îmbătrânire prematură a pielii:

 

Hidratarea. Pielea are nevoie de hidratare tot timpul, însă după vârsta de 30 de ani când începe să se usuce mult mai tare, hidratarea devine un pas important în rutina de îngrijire a tenului. Procesul de îmbătrânire determină pielea să-și piardă din capacitatea de a produce în mod natural grăsime, cât și din capacitatea de a reține apă. Așadar, imaginează-ți consecințele în cazul deshidratării: apariția prematură a ridurilor, uscarea excesivă și chiar descuamarea pielii.

 

Lifting facial prin masaj manual. Masajul ajută la stimularea circulaţiei sanguine la nivelul pielii, studiile desfăşurate în acest sens certificând faptul că acest proces nu doar că relaxează întregul corp, dar vine cu efecte benefice la nivelul epidermei. Masajul facial pentru lifting tonifică pielea, crescând fermitatea și stimulând circulația sangvină și implicit procesul de oxigenerare a celulelor din zona feței.  Masarea pielii poate ajuta, de asemenea, la refacerea ţesuturilor cicatrizate.

 

 

Demachierea corectă. Adesea neglijat, acest obicei nesănătos poate contribui la îmbătrânirea prematură a pielii. Tenul sufocat de machiaj de peste zi, la care s-au adăugat alți factori periculoși din mediu, au efect nociv asupra tenului, nu doar pentru că favorizează apariţia coşurilor şi a petelor, ci şi pentru că îmbătrânesc tenul prematur.

 

Zi după zi, timpul își lasă amprenta asupra pielii noastre. Datoria noastră este să-i aratăm respect, îngrijindu-l corect și ținând cont de factorii care îl pot îmbătrâni prematur. Prevenirea este esențială! Așadar, te așteptăm în cadrul salonului nostru STROP Concept pentru un strop de răsfăț și un tratament de lifting facial pentru un chip mai tânăr și mai luminos!