• +40.720.022.530
Fa o programare

Cosul tau

Modifica
  • No products in the cart.

Sezonul rece este cel mai puțin prietenos cu pielea noastră, deshidratarea și uscarea excesivă fiind probleme des întâlnite chiar și pentru persoanele cu tenul normal sau chiar gras. Foarte multe persoane se plâng de piele foarte uscată, denumita xeroză cutanată de specialiști. Partea bună este că îți poți menține pielea sănătoasă și în această perioadă a anului mai puțin blândă, dar acest lucru înseamnă în primul rând reducerea factorilor care favorizează xeroza cutanată, dar și o hidratare corectă.

Xeroza cutanată se manifestă destul de rău în timpul lunilor reci de iarnă, atunci când aerul este foarte uscat și umiditatea este scăzută.

 

Ce este xeroza cutanată?

 

Xeroza cutanată sau uscarea excesivă a pielii este o afecţiune dermatologică foarte frecventă, caracterizată printr-o lipsă a cantităţii corespunzătoare de apă în cel mai superficial strat al pielii, epidermul. Deși nu este o problemă gravă, o piele foarte uscată creează mult disconfort. În plus, pentru a se menține catifelată și fină la atingere, pielea are nevoie de umezeală. 

 

Cele mai afectate zone sunt mâinile, coatele şi picioarele, îndeosebi tălpile cu călcâiele, fiind totodată şi cel mai expuse factorilor externi. Trebuie acordată o atenție specială hidratării în această perioadă, pentru că pe măsură ce pielea devine foarte uscată, va deveni şi mai sensibilă şi mai predispusă la apariţia de erupţii cutanate şi prurit.

De ce apare xeroza cutanată?

 

Factori specifici iernii, cum ar fi aerul rece, umiditatea scăzută şi vântul, trecerea de la cald la frig şi invers, precum şi spălarea frecventă a mâinilor şi duşurile fierbinţi favorizează uscarea pielii şi pierderea uleiurilor naturale care o mențin hidratată. 

De obicei, xeroza cutanată este declanșată de activități sau lucruri precum:

 

  • Curățarea exagerată sau frecarea pielii;
  • Băile sau dușurile cu apă excesiv de caldă;
  • Contactul cu săpunuri, detergenți sau loțiuni tonice ce conțin substanțe care usucă pielea;
  • Expunerea directă la căldură uscată (șeminee, sobe, aer condiționat sau aeroterme);
  • Scăldatul în exces (mersul la piscină sau în mare);
  • Umiditatea scăzută din atmosferă;
  • Iernile reci și uscate;
  • Deshidratarea organismului;
  • Expunerea la soare timp îndelungat.

 

Cum prevenim xeroza cutanată?

 

Un prim pas în prevenirea xerozei cutanate este evitarea produselor cosmetice şi de îngrijire agresive cu pielea – deodorante, săpunuri antebacteriene, creme cu parfum, loțiuni care conțin alcool şi înlocuirea lor cu produse de curăţare cu formule blânde. Apoi este necesară blocarea umidităţii în piele prin aplicarea unui produs hidratant de mai multe ori pe zi, în special după baie şi spălarea pe mâini, astfel hidratarea devine un pas foarte important din rutina îngrijirii pielii.

Cum ne hidratăm corect pielea iarna

 

Xeroza cutanată apare cel mai des iarna și se manifestă mai mult decât o piele foarte uscată. Pielea ta poate suferi și de descuamare, aspect tern, lipsa elasticității, înroșire și o senzație neplăcută de mâncărime. Astfel, principalul pas în combaterea acestei neplăceri este hidratarea corectă a pielii.

 

Hidratarea corectă a feței

 

Xeroza cutanată la nivelul feței este un factor de risc în apariția ridurilor. Hidratarea tenului este importantă în general, dar în sezonul rece este obligatorie. Aplicarea cremei hidratante dimineața are scopul de a proteja tenul pe parcursul zilei, iar aplicată seara îi permite pielii să se refacă în cursul nopții. Crema de faţă trebuie să fie adecvată tipului de ten și se aplică în strat subţire, dimineața și seara, printr-un masaj uşor, cu mişcări circulare, timp de 2-3 minute. 

 

Hidratarea corectă a mâinilor

 

Mâinile reprezintă zona cea mai expusă uscării excesive. Pentru mâini, folosiţi un săpun cât mai blând şi hidratant, care să conserve bariera lipido-protectoare. Este indicat să porți în poşetă sau să ai pe birou o cremă specială pentru hidratarea pielii mâinilor. De asemenea, când este foarte frig afară nu uita mănuşile.

 

Hidratarea corectă a picioarelor 

 

Nici picioarele nu scapă de xeroza cutanată, dimpotrivă chiar călcâiele sunt zona care suferă cel mai mult. Tocmai de aceea, în fiecare seară, înainte de culcare, aplică din abundență o cremă pe tălpi și masează până când aceasta este absorbită în piele. Ca să te asiguri că efectul este potențat, încalță-te cu șosete de bumbac. E de preferat să nu folosești loțiuni obișnuite de corp pentru hidratarea tălpilor, ci apelează la produse speciale pentru această zonă, deoarece acestea au formule diferite, ce pătrund în profunzime, hidratează și repară.

masaj de relaxare

Hidratarea corectă a corpului, în general

 

În afară de față, mâini și călcâie, este important să te hidratezi din cap până în picioare. Un loc pe care cele mai multe femei îl neglijează este zona decolteului. Dar, această zonă are de asemenea nevoie de hidratare pentru că este predispusă nu doar la uscare, ci și la ridare prematură.

Mai mult decât atât, ține cont și de faptul că iarna este de preferat să eviți duşurile cu apă fierbinte în favoarea duşurilor sau băilor cu apă călduţă. Scurtează durata de îmbăiere la 5 minute, iar dacă faci baie în cadă, ai grijă să folosești săpunuri emoliente şi ulterior să folosești loțiuni pentru hidratare intensă.

 

Pentru că unul dintre multiplele beneficii ale masajului facial și corporal este hidratarea intensă a pielii, te așteptăm în cadrul Salonului STROP Concept penru un moment de tihnă și hidratare intensă a pielii. Datorită mișcărilor de masaj efectuate, substanțele emoliente pătrund mai ușor în epiderm unde hrănesc țesuturile în profunzime, astfel pielea rămâne profund hidratată și cu un aspect mai catifelat.